Centrala telefonică este un dispozitiv utilizat în telefonie pentru conectarea liniilor telefonice de către telefonistă. Centrala este de tip cu baterie locală. Este montată într-o cutie din lemn, de culoare gri, cu formă dreptunghiulară. Pe panoul frontal se află 30 de jack-uri numerotate, prevăzute cu supapă metalică, și 30 de prize rotunde, dispuse pe trei rânduri a câte zece. În partea inferioară a panoului central se află un rând cu 8 jack-uri. Pe măsuța de lucru sunt prevăzute 16 orificii pentru ștechere cu cablu (ștecherele lipsesc), dispuse pe două rânduri, precum și opt butoane de comutare. În partea frontală a măsuței, pe o placă metalică, este incizată informația despre producător, seria, denumirea piesei și anul producerii, în limba rusă: [МИНИСТЕРСТВО СВЯЗИ СССР / СВЕРДЛОВСКИЙ ЗАВОД / МБ-30 / 1448 / 1956]. În partea laterală stângă a panoului de lucru se află un cârlig metalic pentru agățarea receptorului (care lipsește), iar mai jos se află clopotul soneriei. În partea laterală dreaptă se află manivela (care lipsește), cu ajutorul căreia era acționat inductorul telefonic. Asemenea modele de centrale telefonice au fost utilizate în cadrul întreprinderilor de dimensiuni mici și mijlocii. În timpul apelului, supapa jack-ului se deschidea automat. Telefonista introducea ștecherul de interogare în priza corespunzătoare jack-ului apelant și îl contacta pe abonat pentru a afla numărul la care dorea să fie conectat. Ulterior, introducea ștecherul de apel (aflat la capătul opus al cablului cu ștecherul de interogare) în priza abonatului apelat și acționa butonul de comutare corespunzător pentru stabilirea legăturii dintre cei doi abonați. În timpul convorbirii, telefonista putea auzi discuția dintre abonați. Istorie: Profesia de operator telefonic era una preponderent feminină. Erau angajate fete provenite din „familii bune”, cu voce plăcută, sănătoase (pentru a face față programului de lucru), cu un temperament liniștit și suficient de înalte pentru a putea ajunge la partea superioară a comutatorului.